Pensionarii Romaniei
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Despre doua cluburi in sectorul 2 Bucuresti

In jos

Despre doua cluburi in sectorul 2 Bucuresti Empty Despre doua cluburi in sectorul 2 Bucuresti

Mesaj  Admin Vin Mar 19, 2010 3:58 pm

Clubul Seniorilor cu sediul în Parcul Plumbuita şi Clubul Înţelepţilor, cu sediul în B-dul Basarabia, Nr. 96 A, Sector 2, Bucureşti.

Clubul Seniorilor din parcul Plumbuita

Persoanele vârstnice din sectorul 2 au la dispoziţie, începând de vineri 18 aprilie 2008, un nou spaţiu dedicat exclusiv lor: „Clubul Seniorilor”, din parcul Plumbuita, inaugurat în prezenţa primarului Neculai Onţanu şi a unui sobor de preoţi care au sfinţit noul spaţiu.

La eveniment au mai fost prezente numeroase personalităţi ale vieţii cultural artistice româneşti, printre care menţionăm: Carmen Stănescu, Eusebiu Ştefănescu, Nicolae Niţescu, Geo Saizescu, Adela Mărculescu şi mulţi alţii.

„Clubul Seniorilor” reprezintă un spaţiu de relaxare şi agrement pentru pensionarii din sectorul 2, fiind destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă.

Primăria Sectorului 2 continuă, în acest mod, primul proiect de acest gen din Capitală, derulat cu mult succes în ultimii trei ani de zile, respectiv „Clubul Înţelepţilor”, al cărei preşedinte de onoare este doamna Carmen Stănescu şi unde peste 300 de vârstnici desfăşoară numeroase şi diverse activităţi.

Primarul Neculai Onţanu nu a uitat nici persoanele cu nevoi speciale (venituri reduse sau boală) pentru care a deschis alte două cluburi în sectorul 2, unde aceştia beneficiază de cabinete medicale, analize şi tratamente gratuit, precum şi de alte servicii sociale.

Pentru a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor sociale, de informare şi consiliere destinate persoanelor vârstnice, Primăria Sectorului 2 a inaugurat vineri, 18 aprilie, „Clubul Seniorilor” prin care se urmăreşte diversificarea ofertei de servicii şi programe pentru pensionari, precum şi implicarea acestora în activitatea de gestionare şi administrare eficientă a treburilor publice ale sectorului.

„Clubul Seniorilor” este un spaţiu de relaxare şi agrement pentru persoanele pensionare din sectorul 2, ce au avut o viata activă. Sunt vizate persoane care, deşi aflate la pensie, şi-au păstrat spiritul viu şi doresc să desfăşoare aceeaşi viaţă activă pe care o desfăşurau înainte de a părăsi activitatea profesională zilnică.

Grupul ţintă este reprezentat de persoanele pensionare de pe raza sectorului 2 care fac parte din categoriile sociale care au activat în domeniul juridic, cultural-artistic, învăţământ, precum şi pentru veteranii de război.

Obiectivele proiectului:

1.oferirea unui cadru propice pentru menţinerea contactelor interpersonale (întâlniri, discuţii, dezbateri) pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice (vernisaje, sesiuni literare – poezie, proză, teatru) sau pentru petrecerea timpului liber (vizionarea unor casete video şi DVD-uri cu filme sau cu programele realizate de către Primăria sectorului 2 şi chiar a evenimentelor speciale desfăşurate în cadrul Clubului).
2.asigurarea accesului liber şi nelimitat la informaţie al persoanelor de vârsta a treia prin eliminarea oricăror bariere existente
3.optimizarea şi diversificarea serviciilor oferite persoanelor în etate
4.întreţinerea unor relaţii de colaborare cu instituţiile de profil.
Membrii clubului vor putea participa la următoarele activităţi:

1.activităţi de socializare: consiliere psihologică, relaţională, juridică, după caz; activităţi de comunicare;
2.sesiuni de dezbateri pe diferite teme prestabilite;
3.crearea unei biblioteci cu lucrări oferite de către membri clubului,
4.instruire cultural-artistică a elevilor talentaţi care frecventează Centrele de Zi pentru Şcolari şi tinerilor cu potenţial artistic de către membri - artişti sau cadre didactice pensionare - în spaţii special amenajate (programul „Un Mentor pentru fiecare”);
5.activităţi sportive (gimnastică)
6.seri cultural-artistice susţinute de către tinerii artişti ai sectorului 2 care au beneficiat de suportul instructiv-educativ al mentorilor;
7.consultarea şi discutarea presei şi a subiectelor de larg interes;
8.vernisaje şi expoziţii cu lucrări ale artiştilor membri ai clubului;
9.jocuri de societate – şah, table, cărţi, rummy, etc.;
10.petrecerea zilelor onomastice ale membrilor clubului
11.activităţi propuse de membrii clubului (consultarea membrilor Clubului în problemele de interes civic şi de schimbare a mentalităţilor comunităţii);
12.excursii cu microbuzule Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, la obiective turistice, culturale şi de agrement din capitală şi din ţară;
13.conferinţe pe teme medicale;
14.„Şcoala Bunicilor” – program de training psihologic pentru bunici privind creşterea şi educarea nepoţilor;
15.cenaclu literar-artistic.

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

https://pensionariiromaniei.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum