Pensionarii Romaniei
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

O mie de lei pentru cei care implinesc 100 de ani

In jos

O mie de lei pentru cei care implinesc 100 de ani Empty O mie de lei pentru cei care implinesc 100 de ani

Mesaj  Admin Vin Mar 19, 2010 10:27 pm

Primarul sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiţă, a anunţat luni că administraţia locală va acorda, începând cu luna martie, un ajutor social în cuantum de 1.000 de lei tuturor persoanelor care împlinesc vârsta de 100 de ani, în baza concluziilor anchetelor sociale întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, scrie Agerpres.

Un locuitor al sectorului 3, Dumitrescu Nicolae, a fost sărbătorit luni de primarul Liviu Negoiţă, la împlinirea respectabilei vârste de 106 ani. Alături de familie şi prieteni, la eveniment au participat şi reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3, care i-au oferit bărbatului o diplomă de excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea societăţii.

De la evenimentul festiv nu au lipsit tortul şi florile, dar nici tradiţionala cupă de şampanie închinată de membrii familiei în cinstea sărbătoritului.

(preluat din Romania Libera din 1 martie 2010)

Admin
Admin

Mesaje : 235
Data de inscriere : 13/03/2010

https://pensionariiromaniei.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum